Marțea Educativă

Dacă ai avut dificultăți în recunoașterea unui dinte, dacă este temporar sau permanent, iată 3 caracteristici care ne ajută să îi diferențiem:

  1. Culoarea dinților: dinții de lapte tind să aibă o culoare mult mai albă față de dinții permanenți care au o culoare ușor gălbuie
  2. Mameloanele incizale (neregularitățile de pe marginea incizală): în acest video puteți vedea concret aceste aspecte, la dinții de lapte, marginea incizală fiind plană, iar la cei definitivi, ușor neregulată
  3. Lungimea rădăcinii: dinții de lapte au o rădăcină mult mai scurtă pentru că este rezorbită de erupția dintelui permanent.

🦷 Vă așteptăm la noi în cabinet pentru un control stomatologic de specialiatate!


Acestea poartă denumirea de Clear Aligner.

Pacientul nu va purta un singur aparat, ci o serie de aparate dentare invizibile. Fiecare aparat dentar din serie va aplica o ușoară presiune a dinților până când ajung într-o poziție corectă.

Pacientul va purta Clear Aligner atât ziua cât și noaptea și se va îndepărta doar atunci când mănâncă sau atunci când își realizează periajul dentar.

Clear Aligner nu se poate utiliza în cazul malpozițiilor severe, și doar medicul ortodont este cel care va putea spune dacă acest tip de aparat va funcționa și în cazul dvs.

De obicei, tratamentul cu Clear Aligner durează mai puțin de un an.

Acest aparat dentar invizibil este confortabil, nu afectează vorbirea, te poți bucura de orice aliment și este insesisabil.


Niciodată nu va fi ceva normal să îți sângereze gingia la periajul dentar sau la folosirea aței dentare.

Gingia sângerează doar atunci când nu este sănătoasă, respectiv, atunci când la nivelul ei există o infecție sau o inflamație din cauza prezenței plăcii bacteriene.

În cazul în care infecția sau inflamația nu este remediată, se poate ajunge la rezorbție osoasă și chiar la pierderea dinților cum există în cazul bolii parodontale.

Ce poți face la tine acasă pentru a stopa această sângerare gingivală?

Trebuie să îndepărtezi cu rost placa bacteriană prin periaj dentar, și mai ales de la nivelul spațiilor interdentare prin folosirea aței dentare.

De asemenea poți folosi dușurile bucale pentru a igieniza mult mai bine zonele în care periajul dentar este mai puțin accesibil.

Mai există periuțe interdentare pe care le poși folosi în zonele inflamate .

În cazul în care sângerarea nu dispare în câteva zile, contactează medicul tău stomatolog.


Aspectul dinților este influențat și de țesutul gingival.

În cazul în care țesutul gingival este în exces, dinții pot părea foarte mici. Astfel, pacientul prezintă un zâmbet inestetic, având așa numitul zâmbet gingival.

Gingivectomia este procedeul care ne va salva de această situație. Aceasta se utilizează atât în scopuri estetice, cât și în tratamentul diferitelor afecțiuni parodontale.

Presupune îndepărtarea unei anumite cantități de gingie din jurul dinților, astfel încât să apară un zâmbet cât mai estetic, și de asemenea, pentru a reda armonia dintre linia gingivală și coroana dinților.

Procedura este simplă fiind realizată doar sub anestezie locală.

Țesutul gingival în exces este rezecat cu ajutorul diferitelor instrumente, de exemplu, metoda clasică prevedea îndepărtarea țesutului gingival cu ajutorul bisturiului.

Însă, pentru o recuperare mult mai rapidă, gingivectomia se realizează cu ajutorul laserului care nu prevede niciun fel de sângerare. Orice durere sau disconfort dispare în aproximativ o săptămână.

Se evită consumul de alimente fierbinți sau condimentate și se recomandă consumul alimentelor moi pentru a evita orice tip de iritație în zona post-operatorie.

De asemenea, igiena orală este foarte importantă mai ales în primele zile, dar cu mișcări ușoare pentru a nu leza zona post-intervențională.


  1. Demineralizare smalț
  2. Aplicare bonding
  3. Fotopolimerizare bonding
  4. Aplicare material compozit în gutiera Template
  5. Aplicare Template pe arcade
  6. Fotopolimerizare Template
  7. Îndepărtare Template
  8. Aplicare prima pereche de gutiere


Mai ales la copiii in crestere, respiratia orala de diferite cauze, posibili polipi nazali, poate sa duca la o respiratie orală (pe gura).

Cum ne poate modifica aparatul dento-maxilar aceasta respiratie orala?

In momentul in care pacientul respira pe gura, limba nu va mai fi plasata in repaos pe palat.

Astfel, maxilarul nu se mai dezvolta, pentru ca, prin presiunea limbii din repaos, acesta isi creste diametrul transversal.

Fiind limba localizata pe palat, atunci maxilarul ramane ingust.

Aceasta respiratie orala trebuie corectata inca din perioada de crestere a copiilor, prin diferite exercitii de respiratie zilnice, sau prin utilizarea diferitelor aparate ortodontice cum ar fi: placute vestibulare totale sau diferite trainere care se pozitioneaza in cavitatea orala si impiedica respiratia orala a copilului


Observam ca dintii vecini vitali au culoarea A2, pe cand dintele cu tratament endodontic (dinte devital) are culoare inchisa, respectiv C4.

Dar cum realizam tratamentul de albire endodontica sau albire interna a dintelui?

Intai se realizeaza o cavitate de acces pe suprafata orala a acestuia, iar în acest locas creat, vom aplica substanta de albire endodontica.

Dupa ce se aplica cu grija in interiorul cavitatii create, vom acoperi aceasta cavitate cu o buleta de vata, iar peste se aplica un material de obturatie provizoriu, ca apoi sa putem accesa din nou cavitatea, dup 5-7 zile, si sa se obtureze cu material compozit.

Pacientul revine la cabinet dupa acest timp si observam cum dintele devital a ajuns la culoarea dintilor vecini.


In timpul eruptiei lor, acestia pot sa duca la asa numita pericoronarita (inflamatie gingivala). În cazul in care acesta are o pozitie necorespunzatoare de eruptie, se va extrage.

Daca molarul de minte are un omolog superior, respectiv molarul de minte superior, acesta va migra spre inferior, putand duce la contacte premature sau sa migreze si mai mult, ducand la afectarea gingiei inferioare cu aparitia ulterioara a inflamatiei.

O alta problema pe care o poate aduce molarul de minte este sa aiba o pozitie in os necorespunzatoare si sa afecteze molarul vecin. In timp radacina molarului vecin va fi afectata si se va pierde in final ambii dinti (atat molarul 2 cat si molarul de minte).


Coroanele dentare se utilizeaza in cazul unor dinti cu distructii masive de diferite cauze. In cazul lor se indeparteaza, prin slefuire, o cantitate mai mare de tesut dentar iar aceste coroane acopera dintele in totalitate.

Fatetele, in schimb, acopera doar suprafata vizibila a dintelui , iar cantitatea de testut dentar indepartata este minima. Acestea se folosesc de obicei pe dintii frontali, in cazul in care exista pe suprafata acestora diferite defecte precum: coloratii, calcifieri sau fisuri.


Atunci cand avem o carie profunda ce se intinde pana sub gingie, se incepe prin a decola gingia, se expune osul si se va realiza asa numita alungire coronara prin care se va indeparta o parte din os, cat si din gingie. Astfel incat se expune toata zona unde a existat inainte leziunea carioasa.

S-a indepartat tot procesul carios, intre timp s-a realizat si un tratament endodontic (pe radacina dintelui), iar apoi s-a obturat dintele.

In acest video se observa toti pasii necesari obturatiei.

Apoi, s-a aplicat compozitul strat cu strat si s-a modelat. Astfel, s-a reconstruit dintele avand la final o morfologie corespunzatoare.